Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Tineret al Municipiului București, organizează în perioada 15-16 Septembrie, în Parcul Circului – evenimentul Zilele Bucureștiului, cu ocazia împlinirii a 559 de ani de atestare istorica.
Bucureștiul este o capitală a tinerilor, puternic ancorată în valori europene! Fiind unul dintre cele mai mari centre universitare, atrage interesul tinerilor prin promovarea și organizarea unei game variate de proiecte culturale, educaționale, artistice și sportive.
Prin organizarea acestui proiect celebrăm Zilele Bucureștiului, o zi de însemnătate culturală și unitate pentru cetățenii capitalei.
Desfășurat pe parcursul a două zile consecutive, cu intrarea liberă, evenimentul aduce în fața publicului, zilnic, începând cu orele 14:00, o serie de activități artistice și spectacole neconvenționale, precum:
• Laser show.
• Acrobatic show.
• Roboți Transformers.
• Numere de magie.
• Chameleon Wall.
• Păpuși gigant.
• Statui levitație.
• Picioroange cu led.
Invităm tinerii bucureșteni, începând cu orele 20:00, să sărbătorească, să cânte și să danseze alături de artiști români în vogă, în cadrul spectacolelor artistice din aer liber:
• 15 Septembrie: Corina & Connect-R
• 16 Septembrie: DeepCentral & Alina Eremia.
Proiectul este dedicat tinerilor și studenților din București și este o oportunitate de petrecere a timpului liber într-un mediu plăcut, relaxant și de a participa la activități recreative diversificate. Am pus accentul pe revitalizarea vieții culturale a capitalei, a comunității sociale, interacțiune și socializare.
Evenimentul aniversar al Zilelor Bucureștiului se va desfășura în weekendul 15-16 septembrie, în Parcul Circului, în intervalul orar 14:00 – 22:30. Accesul în cadrul evenimentului este gratuit.