Turul României 2019– Bikes Show Bucharest

Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Tineret al Municipiului București, în parteneriat cu Federația Română de Ciclism, organizează în data de 15 Septembrie 2019 etapa de gală a competiției de ciclism ”Turul României”, ediția a 52-a.

Competiția ”Turul României” este cea mai longevivă competiție de ciclism din țară, pornind la drum prima oară în anul 1934 și înregistrând până la momentul actual 51 de ediții, a reușit să reunească de-a lungul timpului numeroase personalități ale ciclismului internațional la start, și să răspândească, la nivel național, farmecul și pasiunea pentru sportul cu pedale. Înscrisă în calendarul Uniunii Cicliste Internaționale, competiția va pune în joc puncte de calificare la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, ceea ce va garanta o garnitură de echipe puternice la start.

Ciclismul este un sport de competiție care încurajează efortul, rezistența și perseverența in rândul tinerilor, și care ajută la reducerea stresului și anxietății celor care îl practică. Având în vedere că este vorba despre o activitate individuală, este pusă în evidență dimensiunea educativă promovând valori precum voința, efortul, perseverența și capacitatea de a accepta o înfrângere ori de a împărtăși o victorie. Practicarea acestui sport oferă multiple beneficii tinerilor, atât la nivel fizic, cognitiv cât și social.

 

Primarul General al Capitaleidoamna Gabriela Firea, susține mersul pe bicicleta, oferind astfel bucureștenilor, prin implementarea programului municipal „Bicicliști în București”, în 2017 și 2018, un număr de 30000 de vouchere în valoare de 500 lei pentru achiziționarea de biciclete, cu scopul de a încuraja locuitorii Bucureștiului și în special tinerii să le folosească atât ca mijloc de transport alternativ cât și pentru recreere.

Derularea competiției ”Turul României”, va contribui la promovarea imaginii țării noastre pe plan extern, la viziunea de dezvoltare a sportului românesc, dar și la consolidarea relației cu forurile sportive europene și internaționale. Vom pune totodată în valoare frumusețea și vom promova imaginea capitalei României în lume, Bucureștiul fiind singurul oraș din ediția de acest an care va găzdui o etapă integral desfășurată în perimetrul său, pe traseul: Piața Victoriei – Șoseaua Kisseleff – Piața Arcul de Triumf – Bulevardul Regele Mihai I – Piața Presei Libere.

Vă așteptăm cu drag să ne fiți alături și să sprijinim împreună sportivii cicliști români!

Mai multe detalii regăsiți pe site-ul www.turulromaniei.com și pe pagina de Facebook www.facebook.com/micabucla .